Loading

Modelaj – circuitul apei in natura, o activitate simplă, ce le stimulează micuților imaginația, creativitatea, limbajul și abilitățile motorii fine ale mainilor.

Zilele trecute am vorbit cu micii mei curioși despre “Apa în natură”. Am purtat discuții legate de apă, și anume: Cum apare, cum se formează norii de ploaie/de ninsoare, care sunt beneficiile ei… într-un cuvânt despre “Circuitul apei în natură”.

Joc educațional – circuitul apei in natura prin modelaj

Pentru a înțelege aceste fenomene cât mai ușor, am realizat o machetă, pe care cei mici au putut completa cu plastilina: norișorii, picăturile de ploaie, apa, soarele.. Astfel, activitatea a fost mai atractivă, dar și mai captivantă pentru M. și A.

Am ales această metodă de prezentare prin modelarea plastilinei, deoarece astfel de activitate le dezvoltă totodată creativitatea, conceptul de culoare și formă, dar mai ales le dezvoltă abilitățile motrice fine ale mainilor.

Realizarea unei astfel de machete este foarte simplă, veți avea nevoie de:

-o bucată de carton

-culori (carioci, tempera)

-scoci

-plastilina

Cum am realizat:

Am tăiat în formă rotundă bucata de carton (precum forma Pământului), pe care am desenat un peisaj ce cuprinde: o acumulare de apa (lac), un munte, soarele și nori. O imagine prin care am relatat cât mai succint și pe înțelesul lor etapele de circulație continuă a apei pe Pământ:  prin evaporare, condensare, precipitații și colectare.

După ce am pictat desenul, am sigilat macheta cu rola transparentă (scoci), pentru ai oferi protecție, și pentru a putea fi folosită iar și iar de către pitici prin modelarea plastilinei pe ea.

Sincer.. încă nu am abordat foarte profund tema, doar.. că: apa se încălzește datorită soarelui, emanând astfel vapori de apă către cer (nori), din nori aceasta coboară sub forma de ploaie/ninsoare pe versanți, coborând înapoi în lacuri, mari, oceane.

Citeste si Activitati si jocuri distractive pentru copii

Dacă ți-a plăcut acest articol, distribuie-l si prietenilor tai printr-un share!

Urmărește-ne și pe canalul de YouTube curioși de mici pentru noi inspirații?