Altfel de jocuri cu lego duploAltfel de jocuri cu lego duplo
  • 1 an de la ultima actualizare
  • 72Views

Cum să folosești blocurile lego prin diferite jocuri în dezvoltarea copilului.

Vârsta +3ani

În articol veți găsi sugestii de jocuri rapide folosind cuburile lego duplo.

Super, cu siguranță vei fi inspirat!

1. Cine construiește primul turnul – Joc cu: zar și cuburi lego

2. Un alt fel de golf

3. Aruncam inelele

4. Jucam golf cu lego duplo

5. Cei mai mici învață culorile cu lego duplo

Lego – una din jucăriile preferate ale copiilor, dar și a celor mari.

Există Lego pentru toate vârstele, de toate felurile, doar Lego Duplo este destinat copiilor mici, cu vârste între 2-5 ani. Acesta conține numai piese mari, ce nu pot fi înghițite de cei mici, dar și ușor de “manevrat”.

Cel mic poate realiza atâtea cu Lego: o adevarata lume fantastică, piesă cu piesă, cub cu cub, cărămidă cu cărămidă, dând frâu liber imaginației de copil.

Lego duplo oferă multe beneficii, are rol educativ, ajuta imaginația celui mic. Construiți, sortati forme/dimensiuni, creați o reacție în lanț, combinați lego cu plastilina, învățați cifrele și literele, sortati/învățați culorile.

ABILITĂȚI pe care le dobândesc copii, atunci când se joacă cu lego:

✔️Le dezvoltă creativitatea

✔️Abilități: motricitate fină, spațio-orientative, matematice, fizice.

✔️Abilități de cooperare, cât și lucrul în echipă (comunicare, exprimare).

Ca oricărui copil și Mariei îi place să se joace cu Lego Duplo, bineînțeles.👧 Nu-i zi sa nu ne jucam (construim: ferme, căsuțe; facem diferite jocuri de rol-povesti cu printese; am tot sortat: ba după culori, formă, mărime). De curând i-am luat și primul Lego Friends, am zis că e timpul să trecem la următorul nivel, că na, fetita a crescut😁Și… da, a fost foarte încântată.

Dacă am trecut la următorul nivel cu M. (lego frends și cu lego City), m-am gândit să realizez jocuri și cu cel mic (cu dnl A.), cu ajutorul pieselor de la Lego Duplo înainte de a le da uitării în dulap. Un adevărat succes🤗chiar au fost încântați amândoi.

Iată-le:

Altfel de jocuri cu lego duplo

1. Cine construiește primul turnul

Pentru a juca “cine construiește primul turnul” ai nevoie de: 10 cuburi lego/de fiecare; o placă, ca bază pentru construirea turnului; un zar și 2 figurine, care sa vă reprezinte.

Cum se joacă:

◼️dați pe rând cu zarul, câte puncte ai pe zar atâtea piese adaugi la construcție (ai dat 3, adaugi 3 piese)

◼️obiectivul fiecăruia este să își termine primul piesele de lego.

2. Un alt fel de golf

Pentru realizarea acestui joc-mini golf lego, ai nevoie de: cuburi lego, un pai de băut și o mingiuța ușoară de ping pong.

Construiești 3 porți din lego duplo (sau câte vrei), le poți numerota. Partea amuzantă și distractivă este atunci când cel mic trebuie sa ghideze mingiuța de ping pong prin cele trei tunele, urmând traseul indicat (poarta 1-2-3). Copilul trebuie sa ghideze mingiuța sufland asupra ei, prin pai!

3. Aruncă inelele

Pe o placă de bază construiești două turnulețe, unul mai înalt și unul mai micuț. Fiecărui turnuleț îi acorzi câte un punctaj (ex. turnul mare 20 de puncte, iar turnul mic 10 puncte). Tot ce trebuie să faceți este să aruncați inelele pe turnulețe, de la distanță. Câștigătorul este cel care are punctajul cel mai mare, sau cel care a nimerit pe turnulețe mai multe inele (în cazul în care jucați fără punctaj).

📍Atenție: ca să ai puncte, trebuie sa bagi inelele pe turnulețe. Cu cât nimerești turnulețul mare, cu atât ai punctaj mai mare!

*Noi am avut inelele de la un joc asemănător, dar le poți face din: carton, sau din farfurii de carton (decupandu-le marginea, folosindu-le ca inele).

◼️BONUS:

4. Golf în casă cu lego duplo

Sursa foto: FrugalFun4Boys.com

5. Fotbal by Lego Duplo

Dacă tot suntem la tema jocuri și lego pentru copii, iată alte jocuri simple pentru cei mici. Prin care aceștia vor învăța culorile.

6. Sortare de cuburi lego după culoare

Astfel de activitate ajută la îmbunătățirea abilităților motorii fine, coordonare ochi-mâini, la observarea și învățarea culorilor.

Așează patru coli de hârtie A4 de diferite culori, un clește și un bol plin cu piese colorate pe masa de lucru (sau.. pe covor cum am facut noi:)). Rolul celui mic este de a prinde cu cleștele cuburile de lego pentru a le sorta după culoare.

Joc 2

Pe altă coală de hârtie (de preferat albă) realizează conturul pieselor de lego, identice cu culoarea acestora.

Cel mic trebuie să asocieze/sorteze cuburile după culoare, chiar și.. după formă sau mărime.

7. Tetris cu Lego

Tot pe o coala de hârtie desenează două sau trei table de joc pentru a construi cu ajutorul cuburilor de lego. Toate realizate prin conturul pieselor. Poți folosi pentru început creioanele colorate pentru realizarea desenului. Astfel, jocul va fi mai usor de rezolvat și tot odată cel mic va învăța culorile.

Cel mic trebuie să selecteze piesele și să le pună pe rând în spațiul alocat lor. Provocarea este rezolvată atunci când toate piesele de lego au fost potrivite/puse perfect la locul lor pe tabla de joc.

Iată ce mai puteți crea:

Un ceas

Super distracție cu Lego!

Dacă ți-a plăcut acest articol, distribuie-l și altor părinți!

Citeste si emotiile pe intelesul copiilor

Ne găsiți cu noi idei, pentru copii, pe canalul de YouTube!

By Curiosidemici

Mamica implinita2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anotimpurile